CHIȘINĂU, 23 oct – Sputnik. Agenția Internațională de presă și radio Sputnik Moldova a fost premiată cu Trofeul UNESCO pentru “promovarea valorilor culturale fără frontieră”. Decizia de nominalizare a Agenției Sputnik la premiul UNESCO a fost luată de Asociația Culturală „Moldova și minoritățile sale”, care face parte din Federația din Moldova a Asociațiilor Centrelor și Cluburilor UNESCO.
Înmânarea Trofeului a avut loc pe 21 octombrie 2019, în cadrul ceremoniei festive de încheiere a Festivalului Internațional “Constelația Talentelor”, la care au participat peste 600 de artiști din 20 de state ale lumii.
”Apreciem înalt munca și profesionalismul echipei Sputnik Moldova și suntem extrem de recunoscători Agenției pentru aportul adus la promovarea unor valori majore ale patrimoniului cultural. Emisiunile radio, articolele, reportajele video și foto ale Sputnik le permit locuitorilor din diverse state să se aprofundeze în vechea istorie a statului moldovenesc, precum și să ia cunoștință de talentele ei, a menționat în cadrul ceremoniei de înmânare a premiului președintele Asociației Culturale "Moldova și minoritățile sale", din cadrul Clubului UNESCO, Eugenia Ursu.
Sputnik Moldova și-a început activitatea în țară în 2015. Agenția include un portal informațional în limbile română și rusă, un studio radio și un centru de presă multimedia dotat cu echipament performant.
Portalul de știri Sputnik Moldova se află pe primul loc printre mass-media pe internet din țară în privința numărului de vizitatori unici (potrivit datelor Agenției Internaționale de Cercetare online Gemius).
Sputnik Moldova este parte a Agenției Internaționale de Presă și Radio cu filiale multimedia în zeci de țări ale lumii. Sputnik include site-uri în peste 32 de limbi, emisie radio digitală și analogică în circa 90 de orașe ale lumii, aplicații mobile și conturi pe rețelele de socializare. Abonații Sputnik beneficiază de știri în limbile engleză, arabă, chineză și farsi, 24 de ore din 24.