CHIȘINĂU, 14 oct – Sputnik. Luni, 14 octombrie, când sărbătorim Hramul Chișinăului, vremea va fi frumoasă, însorită în general, cu maxime termice de 21..23 de grade Celsius pe parcursul zilei.
Pe parcursul nopții, termometrele vor indica 7-10 grade.
Nu vom avea nevoie de pulovere călduroase atunci când ieșim în oraș, dar ne va prinde bine o haină care să ne apere de vânt. În unele momente ale zilei, vântul va sufla cu o viteză de până la 7 metri pe secundă, din direcția sud.
Ultimele prognoze ne sugerează să lăsăm umbrelele acasă, pentru că ploi nu se prevăd nici în următoarele 7 zile.
Presiunea atmosferică va fi ridicată până pe 17 octombrie, după care se va normaliza.