Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Chișinăul nu trebuie transformat în Paris sau Viena

© Sputnik / Miroslav RotariToamna
Toamna  - Sputnik Moldova
Abonare
Nu are sens să reconstruim Chișinăul după modelul capitalelor europene, pentru că acesta este un oraș cu specificul său care trebuie păstrat și cultivat, a declarat doctorul în arhitectură Valeriu Lupașcu în studioul Sputnik Moldova.

CHIȘINĂU, 9 oct – Sputnik. Chișinăul are o istorie multiseculară, însă, cu părere de rău, s-au făcut încercări ca această istorie să fie ștearsă. Nu s-a reușit să fie păstrat aspectul inițial al tuturor clădirilor istorice, iar multe dintre ele au dispărut pentru totdeauna.

Din fericire, capitala Moldovei reușește, ca și până acum, să-și păstreze trăsăturile unice. Chișinăul trebuie să ia exemplu de la marile orașe și, în limita posibilităților, să aplice acele cunoștințe la reconstrucția sa, consideră arhitectul Valeriu Lupașcu.

„Orașul se va dezvolta oricum. Avem un potențial bun pentru acest lucru. Am în vedere acele resurse acvatice care nu sunt exploatate în deplină măsură. Este vorba de Ghidighici, Nistru, Bâc -  râu care trebuie pus în ordine și care, de asemenea, necesită să fie reconstruit”, a spus Lupașcu.

Totodată, arhitectul a menționat că în Chișinău există plantații verzi foarte bogate, însă și ele trebuie să fie îngrijite. În caz contrar, în curând parcurile noastre se vor transforma în parcuri-pădure. Ele trebuie să dispună de acel complex de clădiri și instalații care sunt necesare pentru parcuri, deoarece doar numai atunci parcul începe să-și aibă viața sa. Există diferite categorii de parcuri: sportive, pentru copii, de cultură și odihnă. Prin urmare, ele trebuie amenajate și întreținute conform rolului pe care au menirea să-l îndeplinească. Doar de nivelul amenajării parcurilor depinde și buna dispoziție a cetățenilor noștri, și interesul față de noi din partea turiștilor străini, consideră Valeriu Lupașcu.

Fluxul de știri
0