Premierul Maia Sandu declară că Guvernul discută serios cu transportatorii, iar acest dialog se desfășoară pe platforma Ministerului Economiei și Infrastructurii. Premierul spune că Executivul ia în calcul în mod prioritar interesul cetățeanului, care nu are capacități financiare ca să suporte o creștere a tarifelor pentru călătorii.
„Guvernul are grija cetățeanului, iar noi ne dăm seama că cetățenii, în mare parte, nu au capacități financiare că să suporte o creștere nouă de tarife. Noi pornim de la interesul cetățenilor și vom insista pe această poziție”, a precizat Maia Sandu.
Peste 250 de unități de transport au parcat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale, iar alte peste 250 au staționat în centre raionale de pe întreg teritoriul țării.
Transportatorii sunt nemulțumiți de tarifele stabilite de autorități
Autor: Eduard Maciac