CHIȘINĂU, 7 oct – Sputnik. În ultimele trei zile, 5 persoane au decedat și 46 s-au ales cu traumatisme în urma a 27 de accidente rutiere care s-au produs pe drumurile Republicii Moldova.
Peste 1.200 de încălcări ale regulilor circulației rutiere au fost constatate de Inspectoratul Național de Patrulare (INP) la sfârșitul săptămânii trecute, când în Capitală a fost sărbătorită Ziua Vinului.
Cu prilejul evenimentului din Chișinău, fluxul de vehicule din raioane către Capitală a crescut semnificativ în zilele de sâmbătă și duminică.
Viteza sporită și șofatul în stare de ebrietate au fost cele mai frecvente încălcări ale conducătorilor auto în perioada 4 - 6 octombrie, potrivit INP.
Inspectorii de patrulare implicați în supravegherea circulației rutiere au constatat 680 de conducători auto care au depășit limita de viteză, 68 de șoferi ce au urcat la volan în stare de ebrietate, precum și 17 șoferi ce conduceau fără a avea actele asupra lor.
Statisticile Poliției arată o creștere cu tocmai 50% a încălcărilor circulației rutiere de Ziua Vinului, marcată în Capitală la 5 și 6 octombrie.
Pentru comparație: la sfârșitul săptămânii anterioare, 27-29 septembrie, inspectorii de patrulare au depistat cu 400 mai puține încălcări rutiere (800 de cazuri), numărul șoferilor surprinși în stare de ebrietate la volan a fost cu 18 mai mic (50 de persoane), iar limita de viteză a fost depășită de un număr de șoferi cu aproape 200 mai mic (470 conducători auto).
Siguranța în trafic și diminuarea numărului de accidente rutiere depinde de fiecare șofer în parte, subliniază INP.
Poliția le reamintește conducătorilor auto să nu urce la volan dacă au consumat alcool, să fie atenți la indicatoarele și marcajele rutiere, să ajusteze viteza vehiculului la condițiile de drum și de trafic, să se asigure că toți pasagerii și-au cuplat centurile de siguranță.