CHIȘINĂU, 5 oct – Sputnik. Toți angajații din sistemul de educație din Moldova își sărbătoresc astăzi ziua lor profesională. Din anul 2001, ziua de 5 octombrie a fost proclamată drept Ziua profesională a lucrătorilor din învăţământ.
Președintele țării, Igor Dodon, a venit cu un mesaj de felicitare către toți educatorii, învățătorii și profesorii.
”Astăzi, când marcăm Ziua profesională a lucrătorilor din învățământ, toate gândurile, sentimentele de mulțumire, cuvintele de recunoștință și florile toamnei sunt pentru Dumneavoastră! În această atmosferă de sărbătoare, Vă adresez, în numele întregii națiuni, cordiale felicitări și urări de bine, împreună cu admirația și respectul pe care Vi le purtăm”, se spune în mesajul de felicitare semnat de șeful statului.
Potrivit președintelui, pedagogii realizează cea mai importantă muncă.
”Îndepliniți cea mai nobilă misiune – orientați parcursul profesional și spiritual al oamenilor în devenire. A fi profesor înseamnă a sta în față, a fi privit, urmărit, imitat, înseamnă a alege ce, când și, mai ales, cum să spui pentru a fi auzit”, se menționează în mesaj.
Șeful statului susține că anume pedagogilor le revine povara grea de a fi exemplu.
”Pentru această responsabilitate asumată, pentru acest consum de sine conștient, Vă exprimăm gratitudine. Vă urez, stimați profesori, sănătate, succese, optimism şi nu în ultimul rând, elevi motivați şi recunoscători”, se spune în mesajul de felicitare al președintelui adresat cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din învăţământ.
Cu prilejul sărbătorii profesionale, șeful statului a semnat un Decret prin care amconferit înalte distincții de stat unui grup de cadre didactice.