Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Pentru vinurile moldovenești va fi complicat să revină pe piața Rusiei

© Photo : Ministerul Economiei și InfrastructuriiRepublica Moldova, premiată cu locul I la concursul anual de vinuri, organizat la Geneva
Republica Moldova, premiată cu locul I la concursul anual de vinuri, organizat la Geneva - Sputnik Moldova
Abonare
Problema principală a vinificatorilor moldoveni este pierderea piețelor de altă dată și imposibilitatea de a găsi altele noi, consideră Vadim Drobiz, șeful Centrului rus de studiere a pieței produselor alcoolice, federale și regionale.

CHIȘINĂU, 3 oct – Sputnik. Problema principală a vinificatorilor moldoveni constă în faptul că ei nu-și pot găsi piețe de desfacere. Potrivit expertului rus Vadim Drobiz, în momentul de față producerea vinului în Moldova a scăzut comparativ cu ceea ce a fost acum 15 ani. Exportul vinurilor produse de țări mici precum Georgia, Armenia, Moldova era orientat, în primul rând, spre piața postsovietică. Însă atunci când, din diverse motive, a pierdut această piață, producția alcoolică a țărilor respective a dispărut de pe rafturile magazinelor din Rusia. Pe de altă parte, nici chiar faptul că vinurile au devenit de o calitate foarte înaltă nu le poate ajuta ca să pătrundă pe piața europeană.

„Am un mare respect pentru vinurile din Georgia, și pentru cele moldovenești, dar, în general vorbind, cine are nevoie de ele în Europa, care este suprasaturată de propria sa producție? În afară de aceasta, țările din Lumea Nouă au umplut până la refuz piața europeană. Este foarte complicat să concurezi cu aceste țări”, a menționat Drobiz.

Veaceslav Ioniță - Sputnik Moldova
Vrem să vindem mai mult vin în exterior? Ce ar trebui să facă atoritățile

Expertul a declarat în studioul de radio Sputnik Moldova că în Europa de Est ramura vinicolă este practic distrusă. Cel puțin, starea în care se află la ora actuală nu poate fi comparată nicidecum cu cea din perioada sovietică. Moldova și Georgia au fost salvate de faptul că în perioada anilor 1990 – 2000 erau orientate în întregime spre piața Rusiei. Datorită acestui fapt, ele s-au ținut pe linia de plutire până la ora când au început neînțelegerile politice. Cu părere de rău, a urmat apoi embargoul din 2006, după care cel din 2013, iar acum vinurile moldovenești au o prezență nesemnificativă pe piața rusească.

„Piața a fost ocupată de alte vinuri. Ceea ce ajunge în Rusia este ca o picătură în mare față de ceea ce ar putea fi. Doar un număr foarte restrâns de întreprinderi are permisiunea de a face comerț cu Rusia. De aceea consider că, dacă situația se va schima mai mult sau mai puțin, va trebui ca să li se permită tuturor întreprinderilor să-și vândă vinurile în Rusia”, a spus Drobiz.

Totodată, expertul a menționat că companiile comerciale din Rusia nu prea sunt interesate să aibă de-a face cu producția din țările în care situația politică este instabilă, așa cum era până nu demult în Moldova. Schimbarea puterii în țară și a vectorului politicii externe au o influență imediată asupra mediului de afaceri, care nu poate să activeze în condiții de incertitudine.

Fluxul de știri
0