CHIȘINĂU, 2 oct – Sputnik. Svetlana Ungureanu, femeia care se afla la volanul automobilului care ar fi provocat, în data de 30 septembrie, gravul accident din sectorul Buiucani al Capitalei, avea concentrația de alcool în sânge de 1,87 mg/l și nu 2,15 cu s-a vehiculat anterior.
Potrivit secretarului de stat al MAI Ianuș Erhan, a fost vorba de informațiile preliminare oferite de Institutul de Medicină Urgentă. Chiar și așa, rezultate expertizei medico-legale prezentate de Centrul de Medicină Legală arată că șoferul autoturismului se afla ”în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat”.
Totodată, Erhan a precizat că femeia avea permisul valabil. Perioada de suspendare expirase la începutul acestui an.
Amintim că în urma accidentului o persoană și-a pierdut viața, iar alte 25 au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dintre acestea, nouă au fost spitalizate. Șoferița se află în stare extrem de gravă, o altă persoană, pasageră a troleibuzului, estela fel în stare gravă.