Specialiștii afirmă că în Republica Moldova, deja de ani buni, există o problemă majoră în ceea ce privește rezervele de apă potabilă. Ion Șalaru spune că, la moment, avem suficientă rezervă de apă, dar există motive de îngrijorare în acest sens.
"Asistăm la mai multe fenomene de continuă poluare a apelor de suprafață și subterane, cât și la fenomenul schimbărilor climatice - încălzirea globală. Pentru Republica Moldova, deși este prognozată o creștere a precipitațiilor, aceasta va fi însoțită și de creșterea temperaturilor", a explicat Șalaru.
Asigurarea cu apă potabilă a localităților din țară se bazează pe trei surse: apele subterane, cărora le revin 65% din volumul total al apei consumate, și apele de suprafață, cărora le revine 34,8% din volumul apei consumate. A treia sursă sunt lacurile de acumulare și izvoarele.
Specialiștii spun că apă acumulată în sursele subterane este suficientă pentru asigurarea consumului de apă într-un viitor apropiat, însă acestea nu sunt repartizate uniform pe teritoriul țări.
"Treptat rezervele de apă vor fi în scădere. Este nevoie de o monitorizare corespunzătoare și elaborarea unui șir de măsuri care ar trebui întreprinse neîntârziat de către responsabilii din domeniu pentru a ameliora situația", a punctat Șalaru.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.