CHIȘINĂU, 23 sept – Sputnik. Elevii din învățământul general obligatoriu din Republica Moldova vor primi în mod gratuit manuale școlare. Potrivit unei modificări, adoptată de deputați în prima lectură, la Codului Educației, toți elevii din învățământul general obligatoriu vor fi asigurați cu manuale în mod gratuit.
Curtea Constituțională a declarat drept ilegale prevederile ce vizează asigurarea elevilor din clasele a V-IX-a cu manuale școlare conform schemei de închiriere. Aceste norme din Codul Educației au fost aprobate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională în februarie 2017.
Curtea Constituțională a declarat că această prevedere este contrară normelor constituționale, deoarece doar elevii din învățământul primar sunt asigurați cu manuale școlare în mod gratuit, pe când elevii claselor a V-XII-a sunt asigurați cu manuale școlare conform schemei de închiriere aprobată de Ministerul Educației.
Potrivit datelor statistice prezentate de Ministerul Educației, pe parcursul anului de studii 2015-2016, din cei 160.600 de elevi din învățământul gimnazial, doar 1674 de elevi au primit gratuit manuale, iar peste 3100 de copii din familii socialmente vulnerabile au beneficiat de scutiri la închirierea manualelor.
Tot în aceiași perioadă, din 35 de mii de elevi cuprinși în ciclul liceal, 138 au fost scutiți de taxa la închirierea manuale, iar 57 – au avut reduceri.
Taxa de închirierea anuală a unui manual variază între 2,90 de lei și 11,10 lei.