CHIȘINĂU, 17 sept – Sputnik. Orice dezechilibru emoțional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala. Aceasta este concluzia celebrului medic neurolog și psihiatru Dumitru Constantin Dulcan. Potrivit botosani.ro, profesorul Dulcan a bulversat lumea științifică cu best-seller-ul său „Inteligența Materiei”, în care e descris în detalii despre rolul stresului în organismul nostru și cum ne putem îmbolnăvi subit.
Astfel, profesorul Dulcan ne previne că un stres, o furie, o mânie de cinci minute poate să blocheze celulele sistemului imunitar până la cinci sau chiar șase ore. Alte stări emoționale care duc la îmbolnăvirea subită sunt ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalți, invidia, gelozia. Toate acestea provoacă în corp un pH acid, favorabil bolilor. Medicul neurolog din România, mai spune că și depresia are un efect nociv asupra organismului. Aceasta nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Nici sentimentul de frică nu trebuie ignorat. Aceasta poate duce și la decese.
Dar să revenim de la ce am pornit, la sistemul imunitar care este foarte afectat de stările de rău. Este bine cunoscut faptul că stresul omoară celulele. Cel mai grav, descrie Dumitru Constantin Dulcan, e că mor și celulele numite medical „NK“, care sunt extrem de utile. Acestea trebuie să circule în permanență în organism ca să poată să ne apere împotriva tuturor substanțelor străine de corp. Stresul le tulbură, însă, eficiența și ne putem trezi cu tot soiul de boli, inclusiv cancer.
În concluzie, stresul are un rol nefericit pentru umanitate. Acesta duce la blocarea formării de noi neuroni sau formarea de noi conexiuni. Iată și explicația frecvenței din ce în ce mai mare, de o morbiditate crescândă a bolii Alzheimer. „Gândurile rele ne iau din viață, bucuriile ne dau viață”, mai precizează neurologul Dumitru Constantin Dulcan.