CHIȘINĂU, 15 sept – Sputnik. Directorul General al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Christian Danielsson, va efectua o vizită la Chișinău.
Potrivit Delegației Uniunii Europene în Moldova, vizita este preconizată pentru zilele de 16-17 septembrie, pentru a discuta progresul reformelor în domeniile cheie ale Acordului de Asociere/DCFTA.
”Acesta va confirma angajamentul UE de a oferi sprijin țării în baza unei implementări susținute a reformelor respective”, se menționează în comunicatul remis de Delegația Uniunii Europene.
Pe parcursul vizitei sale la Chișinău, Danielsson va avea întrevederi cu președintele țării, Igor Dodon, premierul Maia Sandu, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Oficialul de la Bruxelles va mai purta discuții cu partenerii IFI (Instituții Financiare Internaționale), reprezentanții societății civile și comunității de afaceri.
Un alt punct cheie pe agenda vizitei va fi interacțiunea cu reprezentanții societății civile în cadrul discuțiilor publice și consultărilor pe marginea viitorului Parteneriatului Estic.