CHIȘINĂU, 15 sept – Sputnik. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Secretarul General al Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (APCEMN), Asaf Hajiev, și cu vicepreședintele Comisiei pentru chestiuni juridice și politice, membru al delegației georgiene la APCEMN, Ramaz Nikolaishvili.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, în cursul întrevederii a fost discutată colaborarea dintre statele membre ale APCEMN și agenda evenimentelor care urmează să se desfășoare în cadrul acestei organizații, inclusiv în Republica Moldova.
Interlocutorii au remarcat că APCEMN s-a manifestat ca o platformă reușită de colaborare dintre statele riverane Mării Negre. Aceștia au menționat necesitatea valorificării ample a potențialului organizației. Zinaida Greceanîi a pledat pentru intensificarea cooperării în cadrul unor proiecte concrete, în special ce țin de dezvoltarea infrastructurii, rețelelor și fluxurilor de transport și mărfuri.
În mod special a fost subliniată utilitatea experienței APCEMN pentru consolidarea democrației parlamentare a statelor membre. A fost remarcat rolul important al misiunii de observare a APCEMN la alegerile parlamentare care au avut loc în Moldova pe 24 februarie 2019, dar și la alegerile locale generale care se vor desfășura pe 20 octombrie.
”Parlamentul Republicii Moldova în continuare este interesat de experiența democratică a Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră. Conlucrarea în cadrul acestei organizații se încadrează în politica externă echilibrată, bazată pe relații bune cu toate țările, pe care o promovează în prezent autoritățile din Moldova” a specificat președintele Parlamentului.
Asaf Hajiev a subliniat că APCEMN urmărește cu interes evoluțiile din Republica Moldova. Oficialul a salutat faptul că ultimele alegeri în Legislativul țării s-au soldat cu formarea unei majorități parlamentare constructive, capabile să aducă beneficii proceselor democratice și cetățenilor.
”Apreciem prioritățile noii guvernări a Republicii Moldova și acțiunile concrete pe care le întreprinde. Suntem interesați să dezvoltăm relațiile de colaborare tradiționale stabilite în cadrul APCEMN pentru creșterea bunăstării în această regiune”, a declarat Secretarul General al Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră.
Republica Moldova a fost printre cele nouă țări care, la 26 februarie 1993, au adoptat Declaraţia privind instituirea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră. În prezent, din APCEMN fac parte Parlamentele din 12 țări riverane Mării Negre, inclusiv trei membri ai UE, care s-au angajat să interacționeze în diverse domenii, inclusiv: comercial-economic, energetic, social, educațional, cultural, precum și în domeniile protecției mediului, turismului, autonomiei locale și infrastructurii. Mai multe state și organizații internaționale dețin statut de observator în cadrul APCEMN.