CHIȘINĂU, 9 sept – Sputnik. Tarifele la gaz nu se vor majora în acest an, iar din 2020 prețul pentru o mie de metri cubi ar putea fi micșorat. Asigurările vin de la președintele țării Igor Dodon. Într-o conferință de presă, șeful statului a precizat că în cadrul vizitei sale la Moscova, unul dintre subiectele prioritare a fost cel care se referă la livrarea și aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova.
Astfel, în urma discuțiilor cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cei doi oficiali au ajuns la concluzia că de la 1 octombrie curent, prețul pentru o mie de metri cubi de gaze pentru Republica Moldova se va reduce cu 10 sau chiar 15 dolari.
Mai mult, Dodon a vorbit de o ieftinire din 2020, în proporție de 45 de dolari per baril, iar din luna mai a anului viitor, Moldova ar putea achita chiar și cu 70 de dolari mai puțin pentru o mie de metri cubi. Mai mult, șeful statului ne asigură că Moldova va fi aprovizionată în continuare cu gaze din Federația Rusă, indiferent de scenariul și cele convenite între Rusia și Ucraina.