CHIȘINĂU, 8 sept – Sputnik. Un șofer în vârstă de 24 de ani a provocat un accident la intrarea în satul Sălcuța din raionul Căușeni.
Cele două pasagere pe care le avea acesta au fost rănite grav. Femeile au fost transportate la spital cu ambulanța chemată la fața locului.
Șoferul a scăpat nevătămat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit Poliției, șoferul conducea cu viteză autoturismul de model „Vaz”, iar la un moment dat a pierdut controlul mijlocului de transport, mașina răsturnându-se și ajungând în șanțul de pe marginea drumului.
Conducătorul auto nu consumase alcool, potrivit Poliției din Căușeni.
La începutul lunii august, tot la Sălcuța, doi localnici în stare de ebrietate care se deplasau haotic cu un automobil au opus rezistență polițiștilor și vor trebui să răspundă- pentru mai multe infracțiuni.
Amintim că un accident grav a avut loc ieri la Strășeni. O femeie care conducea o „Dacia” a intrat într-un TIR în apropiere de localitatea Negrești, raionul Strășeni. În mașină se aflau trei copii minori ai acesteia, precum și soțul ei. Șoferița și copiii s-au ales cu răni ușoare, iar bărbatul are fractură de claviculă.