CHIȘINĂU, 8 sept – Sputnik. Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că, potrivit datelor statistice ale instituţiei, 1596 beneficiari de pensii şi 562 beneficiari de alocaţii sociale de stat nu au ridicat suportul unic de 600 lei. Oamenii pot solicita banii în continuare de la oficiile poştale, însă doar până la sfârşitul anului curent.
Suportul unic de 600 lei a fost acordat beneficiarilor de toate tipurile de pensii, stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depăşea 2000 lei. De aceeaşi sumă au avut parte cei care primesc alocaţii sociale de stat: persoanele cu dizabilităţi, inclusiv persoanele cu dizabilităţi din copilărie; persoanele cu vârstă de pensionare fără stagiu de muncă; familiile care şi-au pierdut întreţinătorul. Măsura a fost luată pentru ca toate aceste persoane aflate în dificultate să primească suportul unic înainte de sărbătorile de iarnă şi cele pascale ale anului 2019.
CNAS amintește că până în prezent de suportul unic în mărime de 600 de lei au beneficiat 551 mii de pensionari şi 67 mii de beneficiari de alocaţii sociale de stat.