Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce efect va avea abrogarea hotărârilor privind concesionarea Aeroportului Chișinău

Abonare
Guvernul condus de Maia Sandu ar putea fi acționat în judecată de proprietarii Avia Invest. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci autoritățile vor avea o dispută în judecată, mai întâi în instanțele naționale, iar mai apoi, posibil, și în cele internaționale.

Guvernul a abrogat recent câteva hotărâri din 2013, prin care compania "Avia Invest" a fost declarată câştigătoarea concursului de concesionare a aeroportului. Premierul Maia Sandu a declarat  că abrogarea nu are efect retroactiv, iar asta ar însemna, spun experții, că abrogarea de către Guvern a unor hotărâri cu privire la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău nu va avea niciun efect asupra contractului semnat. Concesionarea Aeroportului pentru o perioadă de 49 de ani a fost legală, potrivit unei încheieri emise în 2014 de Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. Magistrații au fost solicitați să se pronunțe la acea vreme pe acest caz, după ce Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a depus o cerere de chemare în judecată a Guvernului.

Veaceslav Ioniță - Sputnik Moldova
Iată cine sunt investitorii potriviți pentru Aeroportul Internațional Chișinău

În pofida acestei situații complicate, premierul Maia Sandu nu crede că acea decizie a CSJ poate să dea peste cap efortul autorităților de a reîntoarce în gestiunea statului un activ atât important cum este Aeroportul Internațional Chișinău.

„Sunt multe semne de întrebare în raport cu sesizarea care a fost făcută la acea perioadă și respectiv decizia pe care a dat-o atunci CSJ. Chiar dacă deocamdată nu am demonstrat că acea sesizare a fost făcută cu rea intenție, dar o să încercăm să demonstrăm și acest lucru, dincolo de asta, dosarul cu care mergem noi prevede și alte subiecte decât cele pe care le-am văzut în sesizarea anterioară și respectiv care au fost combătute de decizia CSJ. Noi vom dezvălui mai multe ilegalități care s-au întâmplat în procesele de semnare a contractului de concesionare la acea perioadă și nu cred că acea decizie a CSJ poate să dea peste cap acest proces”, a spus Maia Sandu.

Unii experți sunt de părere că Guvernul era în drept să ceară revizuirea propriilor hotărârii, dar nicidecum abrogarea propriilor decizii fără un temei juridic.

Autor: Eduard Maciac

 

 

 

 

 

 

 

Fluxul de știri
0