CHIȘINĂU, 4 sept - Sputnik. Fostul şef al secției imagistică și tomografie computerizată de la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală Silviu Condrea a fost condamnat definitiv, iar prin decizia finală instanţa a dispus confiscarea specială în mărime de 1 482 000 de lei.
De asemenea, judecata i-a aplicat o amendă în mărime de 270 000 de lei, încasarea 1 080 000 de lei prejudiciu în folosul CRDM şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii manageriale pe un termen de 12 ani.
Pentru a asigura repararea prejudiciului, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracționale a CNA (ARBI) a aplicat sechestre în valoare de 7 217 000 de lei care au inclus autoturisme, imobile, conturi bancare şi mijloace financiare în numerar. Acțiunile au avut loc în cadrul a două cauze penale, pornite de CNA şi procurorii anticorupţie, pe abuz de serviciu și îmbogăţire ilicită.
Amintim că fostul şef al secției imagistică și tomografie computerizată din cadrul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală a fost reţinut în data de 30 iulie 2018, în dosarul „Tomograf 1”, în urma unor ample percheziţii. Potrivit materialelor cauzei, în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018, fostul şef percepea sistematic de la pacienți, inclusiv de la cei asigurați medical, sume de bani care variau între 950 şi 5 400 de lei pentru investigații tomografice. Banii nu erau achitați la casieria spitalului, cu excepția unor încasări sporadice pentru investigații mai puțin costisitoare.
În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate de la domiciliul și casetele metalice, închiriate de către condamnat la băncile comerciale, mijloace bănești în lei, euro și dolari americani în sumă totală de 6 568 982 de lei.