Temperaturile ridicate favorizează dezvoltarea microorganismelor în produsele alimentare, mai cu seamă în cele de origine animală. În special, trebuie să atrageți o atenție sporită atunci când achiziționați produse lactate, carne și pește.
În pofida vremii foarte călduroase, comercianții stradali stau în soare și vând produse perisabile, fără a conștientiza faptul că, din cauza lor, zeci de moldoveni s-ar putea alege cu intoxicații alimentare.
"Unele persoane își comercializează marfa în soare, în praf și astfel pun în pericol viața și sănătatea consumatorilor. Cu regret, nici oamenii care achiziționează aceste produse nu se axează pe calitate, ci se orientează după prețul mărfii, care este mai avantajos pentru ei", a menționat reprezentantul Centrului Național pentru Protecția Intereselor Economice ale Consumatorilor din Moldova, Serghei Lelic.
Specialiștii vă recomandă să evitați comerțul stradal și să procurați produsele alimentare din spații sau unități autorizate sanitar-veterinar. Trebuie să atrageți o atenție deosebită la condițiile de păstrare a mărfii, data fabricării, termenul de valabilitate și numele producătorului.
Amintim că, până pe 1 septembrie în țară este anunțat Cod galben de caniculă. Avertizarea referitoare la pericolul excepțional de incendii din cauza vremii caniculare rămâne valabil până pe 4 septembrie, iar Codul galben de secetă hidrologică – până pe 6 septembrie.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.