CHIȘINĂU, 21 aug – Sputnik. Procuratura Anticorupție anunță despre transmiterea în judecată a dosarului de învinuire a lui Veaceslav Platon. Acesta este acuzat de procurori de fabricarea şi punerea în circulație a cardurilor false, în interesul organizației criminale, şi spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Conform actului de inculpare, la începutul anului 2013, deţinând, prin intermediul persoanelor fizice şi juridice interpuse, pachetul majoritar de acţiuni al BC „Moldindconbank” SA, acţionând în calitate de organizator şi conducător al organizaţiei criminale şi urmărind scopul denigrării imaginii publice a unei judecătoare din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul a dobândit, în circumstanţe necunoscute, copia actelor de identitate ale magistratei. Prin intermediul membrilor grupului criminal organizat, acesta ar fi deschis la o bancă din străinătate un cont de depozit pe numele magistratei, pe care a depozitat suma de 300 de mii de euro.
”Respectiva sumă rezulta din veniturile ilicite, obţinute în urma organizării tranzitării lor prin acte și documente de executare fictive, cu instigarea angajaţilor instituţiei financiare, a executorilor judecătoreşti şi a magistraţilor din Republica Moldova de a abuza de funcţiile lor la întocmirea şi emiterea documentelor false”, potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale.
Ulterior, utilizând cardul bancar fals și copia actelor de identitate pe numele magistratei, prin intermediul POS-terminalului din cadrul filialei Centru a BC „Moldindconbank” SA, inculpatul a dispus punerea în circulaţie a cardului vizat, în lipsa și fără cunoștință de a cauză a judecătoarei, efectuând extragerea continuă, prin intermediul a 99 de operaţiuni bancare a sumei de 297 de mii de dolari.
Pentru aceste infracţiuni, legislaţia penală prevede o pedeapsă privativă de libertate sub formă de închisoare de până la 10 ani.
Omul de afaceri, Veaceslav Platon, a fost condamnat, în decembrie 2018, la 25 de ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat de escrocherie și corupere a ofițerilor de la Detașamentul cu misiuni speciale ”Pantera”. În 2017, acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul BEM.