Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Trump, declarație cu privire la eliminarea vizelor pentru români

© Photo : Președintele RomânieiDonald Trump şi Klaus Iohannis, la Washington
Donald Trump şi Klaus Iohannis, la Washington - Sputnik Moldova
Abonare
Trump și-a anunțat poziția cu privire la eliminarea vizelor pentru români – o promisiune sau doar o declarația care nu obligă la nimic?

CHIȘINĂU, 21 aug – Sputnik. În Declarația Comună a președintelui României, Klaus Iohannis, și a președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se face referire și la controversata problemă a vizelor pentru români.

”Statele Unite își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerințele legislației SUA”.

Anterior, presa din România a scris că președintele SUA, Donald Trump, a anunțat, cu ocazia întrevederii cu omologul său român, Klaus Iohannis, ”intenţia consolidării parteneriatului cu România, prin intensificarea relaţiilor bilaterale militare şi comerciale, precum şi prin susținerea eforturilor de eliminare a vizelor pentru români”.

Klaus Iohannis și Donald Trump, la Washington - Sputnik Moldova
S-a confirmat 100%: În SUA, Iohannis a cedat totul… pe nimic

Este oare aceasta o promisiune, fie și vagă, cu privire la anularea vizelor pentru români?

Jurnalistul român Dragoș Dumitriu menționează într-un material pentru ro.sputnik.md că este vorba de fapt de ultimele două rânduri din Declarație, ”parcă lipite în ultima clipă, deoarece nu au nimic în comun cu restul textului”:

”Să precizăm că NU președintele SUA decide eliminarea vizelor de intrare, nici admiterea în programul cu pricina. Deci Iohannis a mințit, pe fond, dând impresia românilor că ar putea obține de la Trump ridicare vizelor.

Adăugirea de două rânduri, în final, sunt o tentativă de acoperire a cedării totale în fața lui Trump – cumva, să nu se întoarcă Iohannis cu ”mâna goală”. Ba da, chiar cu mâna goală s-a întors. Dar și a gogomăniei promovate de Iohannis și echipa lui de efecte – ”ridicarea vizei”.

Iată ce a transmis ieri ”Europa Liberă”, publicația înființată de CIA și finanțată de Congresul SUA (cel care poate aproba ridicarea vizelor).  Citiți cu atenție:

”Una dintre chestiunile care va fi probabil abordată dar nu-și va găsi soluționarea la acest summit este eliminarea vizelor de intrare în Statele Unite, pentru cetățeni români, oficialitatea precizând că atunci când România va îndeplini condițiile legale, regimul de vize va fi modificat”.

Precizăm că e vorba de Radio ”Europa Liberă” Moldova, iar ”sursa” este ”o înaltă oficialitate de la Washington”.

Klaus Iohannis şi Donald Trump la Washington - Sputnik Moldova
Iohannis, după întâlnirea cu Trump: Vrem mai mulți militari americani în România

Dar, așa cum scriam mai sus – dacă la plecarea în SUA, Iohannis și mașina de propagandă s-au referit la ”ridicare vizelor”, Casa Albă a schimbat în ”intrarea în Programul Visa Waiver”.

Adică un sistem prin care cetățenii primesc dreptul de a intra pe teritoriul SUA pe o durată de maxim 90 de zile, cu prioritate pentru turism sau afaceri clare – în schimb SUA au acces la toată baza de date a cetățenilor (în cazul de față, români) - identificare dactiloscopică și bazele de analiză ADN, chipurile ce vor fi utilizate în prevenirea și investigarea infracțiunilor.

Dar nici așa nu e suficient, pentru că programul are o condiție: prin Legea americană se acceptă ca statele participante la programul Visa Waiver să aibă o rată de refuz NU mai mare de 3%. Adică să fie mai puțin de 3% cetățeni respinși la depunerea cererii de viză!

”Ultimele statistici cu rata de refuz în cazul României, publicate acum mai bine de un an, arată că, deşi evoluţia era în direcţia bună, rata de refuz era încă în mod considerabil mai mare de 3% şi, de aceea, România nu se califică încă pentru acest program” – spunea Hans Klemm în 2016, când rata României era de… 10%!

Donald Trump - Sputnik Moldova
Trump aruncă bomba – reia ideea formatului G8, cu Rusia

Ori, de atunci au fost la putere… ”corupții” și ”penalii”, cum spune Iohannis! Lăsând gluma la o parte, este aproape imposibil ca rata să fi scăzut la nivelul cerut, de maxim 3%!

În concluzie, povestea însăilată în grabă de Casa Albă, ca să acopere atât spolierea României cât și gogomănia lui Iohannis (”ridicarea vizelor”!), ”intrarea României în Programul Visa Waiver”, este marea minciună de la întâlnirea Trump – Iohannis, cu care cei doi vor să-i prostească pe români.

Restul sunt, din păcate, adevăruri… triste: cedăm tot - și mai dăm și bani”.

Fluxul de știri
0