CHIȘINĂU, 21 aug – Sputnik. Astăzi începe desemnarea și înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie. Comisia Electorală Centrală anunță că fiecare candidat în circumscripțiile electorale uninominale nr.17, 33, 48 și 50 trebuie să depună un set de documente, care va fi verificat în termen de trei zile de la recepționarea acestora.
CEC informează că, pentru a fi înregistrat, candidatul pentru circumscripția uninominală prezintă, alături de documentele prevăzute de cadrul normativ, liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 500 și cel mult 1000 de susținători cu drept de vot din circumscripția uninominală unde intenționează să candideze. Totodată, femeile care candidează pot fi înregistrate dacă prezintă semnăturile a cel puțin 250 și cel mult 500 de susținători.
Pentru înregistrarea grupului de inițiativă, candidatul la funcția de deputat în Parlament va depune personal, cel târziu cu 50 de zile înainte de ziua alegerilor, la consiliul electoral de circumscripție următoarele acte:
- demersul (cererea de înregistrare) în formă scrisă;
- procesul-verbal al ședinței adunării cetățenilor/organului competent al solicitanților colectivi privind constituirea grupului de inițiativă și susținerea/desemnarea candidatului la funcția de deputat în Parlament;
- lista membrilor grupului de inițiativă;
- copia de pe actul de identitate al candidatului, cu fişa de însoţire în cazul buletinului de identitate seria A (ambele părţi – recto şi verso);
- decizia privind desemnarea persoanei responsabile de finanțele activității grupului de inițiativă (trezorierul), după caz;
- statutul şi certificatul de înregistrare, în copie autentificată prin ștampila partidului politic;
- în cazul blocurilor electorale, copia hotărârii Comisiei Electorale Centrale de înregistrare a acestora.
Autoritatea electorală atrage atenția grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova că termenul limită de depunere a actelor pentru înregistrare este de 30 august, inclusiv.
Documentele de înregistrare a candidaților se vor depune la consiliile electorale ale circumscripțiilor uninominale.