Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cine nu are un loc de muncă, dar vrea un salariu, trebuie să știe asta

© Sputnik / Miroslav RotariЛюди в городе
Люди в городе - Sputnik Moldova
Abonare
În prezent pe piața muncii din Moldova oficial sunt peste 13 mii de locuri de muncă vacante, atât pentru persoanele cu studii superioare, cât și pentru cele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați.

CHIȘINĂU, 21 aug – Sputnik. Peste 13 mii de locuri de muncă vacante sunt oferite de agenții economici din Moldova. Conform bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la 20 august, în evidență sunt 13.141 de locuri de muncă vacante.

Ofertele de muncă sunt prezentate în aproape toate raioanele țării, iar cele mai multe în municipiile Chișinău, Bălți și Cahul.

Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2105 locuri de muncă vacante. Majoritatea ofertelor de muncă sunt pentru specialiștii din sănătate – 440 de locuri vacante, inspectori și ofițeri – 243, pentru specialiștii în învățământ – 207 oferte de muncă, specialiști în domeniul financiar, economic sau comercial – aproape 200 de locuri de muncă vacante.

Maia Sandu - Sputnik Moldova
Premierul, despre condițiile în care pot fi majorate salariile și create locuri de muncă

Potrivit unei hotărâri de Guvern, în prezent, pentru locurile de muncă vacante în autoritățile publice este stabilit moratoriu temporar.

Pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați, la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt prezentate 11.036 de locuri de muncă vacante. Dintre acestea, peste 3 mii sunt pentru specialiștii în industria textilă și confecții, peste 1000 – pentru lucrătorii în domeniul vânzărilor.

Aproape o mie de locuri de muncă vacante sunt și în domeniile transport și telecomunicații. Peste 900 de oferte de muncă sunt oferite pentru lucrătorii calificați în cadrul întreprinderilor industriale.

Agenții economici au mai declarat 880 de locuri de muncă vacante pentru operatori, aparatiști, maşiniști la instalații și mașini.

Fluxul de știri
0