CHIȘINĂU, 18 aug – Sputnik. Mirele, un tânăr de aproximativ 30-35 de ani, a dorit să mai facă o tură cu maşina prin centrul civic al oraşului, înainte de nuntă.
Din cauza vitezei prea mari, a pierdut controlul mașinii, lovind o bordură, apoi într-un stâlp de suport al unei stații de autobuz, care a căzut peste mașină, potrivit Info Trafic Ro UE. Mireasa se afla într-o mașină care circula în spate.
Din fericire, în staţie nu se aflau călători la acel moment. Mirele a suferit numeroase contuzii: cap spart, mână ruptă şi traumatisme la coloană. Testul pentru alcool a arătat că tânărul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan. După impact, acul vitezometrului indica 110 kilometri pe oră, însă martorii spun că viteza li s-a părut mult mai mare.
Ținând cont de starea în care a fost adus bolidul – un morman de fiare, se poate spune că tânărul, care a supravieţuit în mod miraculos, s-a născut a doua oară.