Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

PSRM are un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău

© Sputnik / Miroslav RotariPrimăria municipiului Chișinău
Primăria municipiului Chișinău - Sputnik Moldova
Abonare
Consiliului Republican al PSRM va lua decizia formală cu privire la candidatul pentru alegerile primarului municipiului Chișinău.

CHIȘINĂU, 16 aug – Sputnik. Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a confirmat că socialiștii intenționează să-l propună Ion Ceban, care actualmente este vicepreședinte al Parlamentului, la funcția de primar al municipiului Chișinău

„Formal, decizia încă nu a fost luată. Pe 30 august va fi Consiliul Republican care va decide. Dar pot să confirm, candidatul socialiștilor este Ion Ceban”, a declarat Dodon în cadrul unei emisiuni la Televiziunea Națională.

Potrivit șefului statului, Ceban este cel mai pregătit în echipa socialiștilor, cunoaște toate detaliile pe Chișinău.

Президент Молдовы Игорь Додон - Sputnik Moldova
Politică
Igor Dodon oferă detalii despre noul acord PSRM-ACUM - Video

Cea mai mare luptă va fi în Chișinău. Este candidatul socialiștilor, care are șanse foarte mari, și candidatul blocului ACUM, a opinat președintele.

”Rămâne să vedem cine va fi candidatul blocului ACUM”, a subliniat Igor Dodon.

Președintele țării a menționat că între cei doi candidați, PSRM și ACUM, trebuie să existe din start o înțelegere că nu se vor ocupa de geopolitică, ci de problemele reale ale capitalei țării.

„Să iasă la o conferință, să nu începem cu tancurile rusești și cu drapelele unioniștilor prin Chișinău, să discute cum facem drumurile, ce facem cu canalizarea, cu gunoiștea. Trebuie să fie o discuție profesionistă. Ion Ceban acceptă această abordare”, a declarat Igor Dodon.

În opinia lui, dacă vor începe confruntările la nivel local, acestea ar putea afecta și coaliția de guvernământ la nivel înalt (în Parlament - red.).

Șeful statului a mai menționat că, indiferent de cine va învinge, el și-ar dori ca oponentul acestuia să facă parte din echipa noului primar al Capitalei.

Alegerile locale generale vor avea loc în Republica Moldova pe data de 20 octombrie.

Fluxul de știri
0