CHIȘINĂU, 15 aug – Sputnik. Producătorii de zahăr din țară pierd teren pe piața internă și pe cea externă în ceea ce privește competitivitatea prețurilor.
Producătorii consideră necesară reducerea sau chiar stoparea importului de zahăr. În același timp se cere și modificarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător. Astfel de declarații au fost făcute în cadrul întrevederii dintre reprezentanții producătorilor de zahăr și cei ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Ministrul Agriculturii, Georgeta Mincu, a declarat că anual se produc aproximativ 85 de mii de tone de zahăr.
Pe parcursul ultimilor ani, importul de zahăr a înregistrat o evoluție - în total, în Republica Moldova se importă peste 20 de mii de tone, majoritatea din România, Ucraina, Polonia și alte țări.
În cadrul întrevederii, reprezentantul companiei „Sudzuker Moldova” a declarat că întreprinderea a intrat în 2019 cu stocuri record de sfeclă de zahăr. Stocurile au fost formate din cauza scăderii dramatice a vânzărilor de zahăr pe piața internă și lipsei piețelor reale de export.
Totodată, reprezentantul companiei „Moldova Zahăr” a menționat că în 2019 calitatea sfeclei de zahăr se așteaptă să fie mai bună, comparativ cu 2018.
Georgeta Mincu a venit cu un demers către Ministerul Economiei și Infrastructurii pentru a facilita transportul feroviar pentru produsele din industria zahărului.
Mincu a declarat că este necesară elaborarea Registrului producătorilor de zahăr care este important inclusiv pentru primirea subvențiilor. De asemenea, ministrul a menționat că Legea privind patenta de întreprinzător va fi modificată.