CHIȘINĂU, 14 aug - Sputnik. Poliția a venit cu noi detalii în cazul fetiței de patru ani, sfâșiată de un ciobănesc german. Potrivit ofițerului IP Ialoveni, Silvia Vetcu, oamenii legii au constatat că în satul Mileștii Mici din raionul Ialoveni, locuiește o femeie de 25 ani împreună cu concubinul său și două fetițe minore de 7 și 4 anișori. La 14 august 2019 minorele se aflau la domiciliu împreună cu tatăl concubinului. În curtea casei se aflau legați cu lanț doi câini, de rasă ciobănesc german.
”În timpul când minorele se aflau singure în curtea casei, unul dintre câini a rupt lanțul și a atacat minora de 4 anișori. Cealaltă minoră a alergat în stradă chemând vecinii să o salveze. În urma leziunilor primite și anume mușcături în regiunea capului, minora de 4 anișori a decedat până la venirea poliției”, a declarat Vetcu.
Totodată, la fata locului au fost solicitați reprezentanții ANSA pentru prelevarea mostrelor și urmează să stabilească dacă câinii erau bolnavi.
Pe cazul dat a fost inițiat proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele. La fața locului s-a deplasat și psihologul Inspectoratului de Poliție Ialoveni pentru acordarea consilierii psihologice minorei de 7 anișori.