Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Șocant: Mărturiile unei victime traficate în Caracal - „Unele fete ajungeau la Deveselu”

© AP Photo / Vadim GhirdaDeveselu - Baza militară
Deveselu - Baza militară - Sputnik Moldova
Abonare
Au început să apară şi alte dezvăluiri şocante în dosarul de trafic sexual din Caracal. Una dintre cele 16 minore vândute de traficanţi face dezvăluiri groaznice despre cum a ajuns în reţeaua de proxenetism din Caracal şi despre coşmarul pe care l-a trăit.

CHIȘINĂU, 14 aug – Sputnik. Pentru a-i fi protejată identitatea, fata nu apare în presă cu numele real, ci cu numele de Oana. Ea a povestit, pentru ziarul Libertatea, cum a fost capturată, prin violență și șantaj, de o rețea de trafic de carne vie din Caracal, când ea avea 16 ani, aceeaşi vârstă pe care o avea şi Alexandra.

Anchetatorii români fac percheziții în casa lui Gheorghe Dinca  - Sputnik Moldova
A fost descoperit contul de Facebook al lui Gheorghe Dincă - ”monstrul din Caracal”

Acum Oana are 24 de ani, este căsătorită şi locuieşte departe de Caracal. Ea a decis să rupă tăcerea după ce a aflat de dispariţia Luizei şi Alexandrei, caz cutremurător care a şocat întreaga ţară.

După cum se arată din mărturii, în dosarul de proxenetism din Caracal, judecat între anii 2012 și 2017, au fost protejați cetățeni străini - austrieci și americani -, dar şi polițiști.

Oana a spus că, atunci când a reclamat la poliţie că a fost violată, poliţiştii nu numai că nu au ajutat-o, dar au făcut-o „curvă”.

„M-au făcut curvă și mi-au zis «da’ ce, ție nu ți-a plăcut?»”, povesteşte Oana despre modul cum s-au comportat poliţiştii.

După ce i s-a făcut atât de mult rău, Oana este dominată de un sentiment puternic de nedreptate, fiindcă cei traşi la răspundere au fost foarte puţini, iar ea s-a aflat permanent sub ameninţarea interlopilor, care îi spuneau că o vor omorî. Complicii traficanţilor, printre care şi poliţişti şi chiar pompieri, blamau victimele. Mai mult, capii reţelei Lăutaru Marinel și Vizante Cătălin au scăpat de închisoare, luând pedepse cu suspendare.

Anchetatorii români fac percheziții în casa lui Gheorghe Dinca - Sputnik Moldova
Îngrozitor: Au fost găsite alte urme de oase omenești în zona casei asasinului din Caracal

„Când m-am trezit, nu îmi găseam telefonul și la un moment dat, soția lui Cocoș [unul dintre capii reţelei, n.red.] mi-a zis: «Tu chiar ești proastă? Tu chiar nu realizezi că ai fost răpită? De-aici nu mai scapi!» Când a venit Cocoș, a început să mă amenințe: dacă pleci de aici, eu te omor. ... În unele zile mă duceam la magazin cu Carla, dar în jurul casei erau numai țigani și taximetriști, prieteni ai lui Cocoș. Și n-aveai cum să fugi, că pur și simplu te prindea și te ducea înapoi și automat ți-era frică să nu te bată”, povesteşte victima.

Ea a spus că a încercat să fugă de acolo, ţipând, dar nu a intervenit niciun vecin, apoi a fost prinsă de traficanţi şi bătută. „În casă m-a luat la palme, pumni și picioare, m-a dat de vreo trei ori cu capul de perete și mi-am luat și un pumn în maxilar – de atunci nu mai calc bine cu maxilarul”, relatează Oana momentele de coşmar prin care a trecut.

De asemenea, ea a dezvăluit că unele fete erau duse la unitatea militară de la Deveselu, însă ea nu s-a aflat în această situaţie.

„Clienți străini n-am avut. Știu că pe unele fete le ducea la NATO, la Deveselu. În casă auzeam tot felul de discuții despre americani. Inclusiv pe celelalte două fete cu care stăteam eu în casă le duceau la străini”, a dezvăluit ea, potrivit Libertatea.

Alte fete au povestit la DIICOT cum au fost traficate pentru a fi trimise la austriecii care lucrau la hidrocentrală și la americanii care tranzitau baza militară de la Deveselu. Însă nici procurorii, nici judecătorii nu au investigat această pistă.

© Photo : LibertateaFragment din motivarea primei instanțe de judecată în dosarul din 2012
Șocant: Mărturiile unei victime traficate în Caracal - „Unele fete ajungeau la Deveselu” - Sputnik Moldova
Fragment din motivarea primei instanțe de judecată în dosarul din 2012
Fluxul de știri
0