Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Miliarde pentru PLDM și PDM: Scheme dezvăluite de cel care ducea valizele cu bani

CC0 / Pixabay / pasja1000 / Dolari
Dolari - Sputnik Moldova
Abonare
Rețele de spălare de bani, omoruri la comandă, contrabandă – un fost inspector fiscal dă în vileag scheme care ar fi funcționat pe timpul fostelor guvernări.

CHIȘINĂU, 9 aug – Sputnik. Fostul inspector fiscal Eudochim Stogu susține că ar fi existat două rețele de spălare a banilor, gestionate de PLDM și PDM. Într-un interviu oferit prin Skype, în exclusivitate pentru portalul Anticoruptie.md, Stogu povestește cum funcționau rețelele, cine erau persoanele implicate și cum ajungeau banii la cele două formațiuni.

Fostul inspector fiscal afirmă că el era cel care ducea personal banii, fiind vorba de cel puțin un miliard de lei pe an doar ”prin canalul” său.

Eudochim Stogu a fost inspector fiscal, angajat al fostului CCCEC (actualmente CNA), șef al Penitenciarului nr.4 din Cricova, apoi șef al Penitenciarului pentru femei din Rusca.

Влад Филат - Sputnik Moldova
Politică
Filat, dezvăluiri din închisoare: a vorbit despre întâlnirea cu Plahotniuc

A fost reținut la începutul lunii februarie 2014, de procurorii Anticorupție, fiind învinuit că în complicitate cu un om de afaceri și un inspector fiscal, ar fi estorcat şi primit de la un agent economic mită de 135 de mii de dolari şi 100 de mii de lei. În martie 2014, Stogu a fost plasat în arest la domiciliu, dar a evadat. A fost reținut peste patru luni lângă un restaurant din sectorul Ciocana. A stat câteva luni în Penitenciarul nr.13 din Chișinău, apoi a fost eliberat sub control judiciar. Dosarul a fost transmis în judecată și în prezent se află în gestiunea Judecătoriei Chișinău. În 2018, Stogu a părăsit Republica Moldova. Anterior a părăsit țara și presupusul său complice, businessmanul Leonid Coca. Celălalt complice, Vasile Popușoi, se află în țară și continuă să ocupe poziție de șef în cadrul Fiscului.

Eudochim Stogu susține că lucrurile au fost altfel și că el, de fapt, a fost o verigă într-o rețea de spălare de bani. Fostul inspector fiscal susține că au fost două rețele de spălare a banilor, gestionate de PLDM și PDM, iar dosarul penal intentat pe numele său reprezintă începutul unei scheme, puse la cale de cei din anturajul lui Plahotniuc pentru lichidarea schemei PLDM-lui și scoaterea din politică a lui Vlad Filat.

Sursa menționează că declarațiile din cadrul acestui interviu aparțin în exclusivitate lui Eudochim Stogu. Centrul de Investigații Jurnalistice nu poartă răspundere pentru aceste declarații, dar este dispus să ofere dreptul la replică sau/și pentru alte dezvăluiri celor vizați în acest interviu.  

Fluxul de știri
0