CHIȘINĂU. 5 aug – Sputnik. În cadrul unui briefing de presă, Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase a anunțat că se dorește „respectarea strictă și exercitarea competențelor prevăzute de Constituție și de lege și neadmiterea vreunei comenzi politice, neadmiterea intervențiilor unor interese de grup sau particulare” în activitatea acestor instituții.
„Respectarea strictă a libertăților și drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Am spus că ne-am angajat să lucrăm numai pentru oameni și nu împotriva lor. Toleranță zero față de orice scheme ilicite care au existat pe teritoriul Republicii Moldova. Aceste scheme trebuie să fie descoperite, demantelate și cei care au secătuit țara de bani să fie trași la răspundere”, a declarat Năstase.
Ministrul de Interne le-a sugerat angajaților celor trei instituții să nu execute ordine ilegale. ”Nu acceptați ingerințe din partea nimănui, nici chiar din partea mea”, le-a spus Năstase angajaților Procuraturii Generale și SIS.
Totodată, el a menționat că „guvernul nu va interfera în activitățile Procuraturii Generale și SIS”.
Andrei Năstase a mai menționat că va exista o cooperare mai intensă cu organizațiile internaționale pentru a scoate în vileag toate cazurile de „imixtiune în viața intimă a cetățenilor Republicii Moldova, prin interceptare și filaj, adesea ilegal”.