CHIȘINĂU, 3 aug – Sputnik. Prim-ministrul Maia Sandu a declarat că are un salariu lunar brut de 19.500 de lei, iar salariul net, care i-a fost transferat pe card, este de 15 mii și 500 de lei.
Premierul a făcut precizarea în studioul unui post privat de televiziune, în seara de 2 august.
Într-un interviu recent, Maia Sandu a fost solicitată să precizeze ce salariu primește, însă premierul a răspuns atunci că încă nu-și verificase cardul.
Maia Sandu, care a devenit prim-ministru la 8 iunie, a fost numită de presă „cel mai sărac premier” pe care l-a avut Republica Moldova.
Pentru întregul an 2018, ea a declarat venituri care echivalau cu 11.792 de lei moldovenești – mai puțin de două salarii medii pe economie.
Premierul a primit 500 de lei românești după ce a susținut o conferință de presă la Teatrul Național Ioan Luca Caragiale din București și 538,82 de dolari dobândă de la Bank-Fund Staff Federal Credit Union.
Pare imposibil să trăiești din acești bani timp de un an în Republica Moldova. Însă, anterior, Maia Sandu a declarat că trăiește din economiile făcute din salariul de la locul de muncă pe care l-a avut înainte.
La active financiare în țară și în străinătate, Maia Sandu a indicat în declarația de avere 35.524 de dolari.
De asemenea, ea a indicat că deține, din 2003, un apartament cu o suprafață de 74,5 metri pătrați, în valoare de 440 de mii de lei și un autoturism de marca „Toyota RAV4”, din 2007, dobândit în 2012. „Toyota” ar fi cumpărat-o cu 170.000 de lei.