Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Maia Sandu în Parlamentul European: Am reluat dialogul cu Rusia

Abonare
Maia Sandu a spus că dialogul bilateral cu Rusia a fost reluat, după ce fosta guvernare l-a redus la „zero”. Premierul a declarat că Acordul de asociere RM-UE este prioritar.

CHIȘINĂU, 24 iul – Sputnik. Prim-ministrul Maia Sandu s-a referit și la relațiile Republicii Moldova cu Rusia, într-un discurs rostit în cadrul Comisiei pentru afaceri externe (AFET) din Parlamentul European.

„Despre relațiile noastre cu Rusia. Am reluat dialogul care a fost redus la zero de guvernul anterior. Acest lucru este anormal, având în vedere amploarea subiectelor de pe agenda noastră bilaterală, inclusiv legate de comerțul bilateral, care este încă blocat”, a spus Maia Sandu.

Prim-ministrul a declarat că guvernarea de la Chișinău va „continua să insiste” „asupra retragerii trupelor rusești de pe teritoriul suveran al Republicii Moldova”, și nu va accepta soluția federalizării.

Igor Dodon - Sputnik Moldova
Politică
Dodon: În timp de o lună a avut loc resetarea completă a relațiilor moldo-ruse - Video

În Parlamentul European, premierul a subliniat că la Chișinău „a fost necesară o coaliție de forțe politice cu poziții politice opuse”, pentru că „Moldova se afla în cădere liberă și avea nevoie de ajutor urgent”.

„Moldova lăsată de Plahotniuc trebuie reconstruită aproape de la zero”, a afirmat Maia Sandu.

„Ne confruntăm, de asemenea, cu sarcina dificilă de a uni un popor divizat din cauza unei retorici geopolitice utilizate mulți ani la rând, care a instigat diferite părți ale societății una împotriva celeilalte”, a adăugat Maia Sandu.

Prim-ministrul a subliniat că „în centrul agendei” Guvernului se află implementarea Acordului de asociere RM-UE și a celui cu privire la Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), „înghețate de guvernul anterior”.

„Vom folosi pe deplin oportunitățile oferite de inițiativa Parteneriatul Estic Plus pentru realizarea aspirațiilor noastre europene”, a declarat Maia Sandu.

Fluxul de știri
0