CHIȘINĂU, 31 iul – Sputnik. Președinții de raioane vor fi aleși din rândul consilierilor. Parlamentul de la Chișinău a aprobat, în prima lectură, modificări la Legea privind administrația publică locală.
Conform prevederilor actuale, în calitate de președinte al raionului poate fi votată o persoană care să nu fie ales local și care să nu fi participat în campania electorală, adică să nu dispună de reprezentativitate acordată de colectivitatea locală.
Alte modificări votate de deputați prevăd alegerea și eliberarea din funcție a viceprimarilor. Viceprimarii sunt aleși și eliberați din funcție la propunerea primarului, prin decizie a consiliului, adoptată cu votul majorităţii consilierilor aleşi. În cazul în care proiectul de decizie este exclus de pe ordinea de zi la două ședințe consecutive de către consiliu sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul numește sau eliberează din funcție viceprimarul prin dispoziție, care se aduce la cunoștința consiliului.
”Este extrem de important ca anume primarul să dețină un rol decisiv în procesul de selectare și numire în această funcție a persoanelor care se potrivesc viziunilor primarului și corespund cerințelor profesionale înaintate de el. În caz contrar, instituția de viceprimar se transformă în una formală, generatoare de conflicte și fără a contribui la eficiența actului guvernamental la nivel local”, susțin autorii inițiativei legislative.