CHIȘINĂU, 18 iun – Sputnik. La 20 octombrie 2019, în Republica Moldova, se vor desfășura alegerile locale generale. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat la ședința de astăzi a Parlamentului. Documentul a fost susținut unanim de toți deputații prezenți în sala de ședințe a Parlamentului.
Unul din autorii documentului, deputatul socialist, Vasile Bolea, a declarat că mandatul actualilor aleși locali a expirat, iar extinderea mandatului aleșilor locali în afara unui termen rezonabil este imposibil, deoarece potrivit Legii cu privire la administrația publică locală, mandatul consiliului poate fi prelungit doar prin lege organică și doar în caz de război sau catastrofă.
Hotărârea Parlamentului cu privire la stabilirea datei alegerilor locale generale va intra în vigoare la 1 august.
Potrivit Codului Electoral al Republicii Moldova, data alegerilor locale generale se stabilește prin hotărâre de Parlament, cu cel puțin 60 de zile înainte de alegeri.
La alegerile locale generale cetățenii cu drept de vot îi vor alege pentru un mandat de patru ani pe viitorii primari și consilieri.
Potrivit Codului Electoral, candidatul pentru funcţia de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare. În cazul în care nici un candidat nu întruneşte mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate, în termen de 2 săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu 2 candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Aceşti doi candidaţi se înscriu în buletinele de vot în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin.
Dacă mai mulţi candidaţi au acumulat un număr egal de voturi, consiliul electoral de circumscripţie efectuează tragerea la sorţi, consemnând faptul respectiv într-un proces-verbal.
La al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.
Ultimele alegeri locale generale în Republica Moldova au avut loc în iunie 2015.