CHIȘINĂU, 26 iul - Sputnik. Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații a fost lichidată. Un decret în acest sens a fost semnat acum câteva clipe de ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit ministrului de Interne, această direcție a fost instituită cu abateri de la norma legală și era folosită drept „poliție politică”.
”În perioada 1 ianuarie 2017 - 8 iulie 2019, adică într-un interval de aproape doi ani și jumătate, angajați din cadrul direcției a cincea au efectuat 28 de mii 958 de operațiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal”, a declarat Năstase.
Potrivit lui Năstase, așa zisa „direcția a cincea” era instrumentul de urmărire, interceptare și filare a celor care îndrăzneau să se opună fostei guvernări. Năstase mai spune că printre cei vizați se regăsesc agenți economici incomozi fostului partid aflat la putere, dar și investitori autohtoni și străini. Mai mult, ministrul de Interne a făcut publice informații care confirmă încălcările de la Direcția Operațiuni Speciale.