CHIȘINĂU, 26 iul – Sputnik. Fracțiunea Partidului Democrat a înregistrat astăzi în plenul Parlamentului o moțiune simplă asupra activității ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița. Vicepreședintele fracțiunii, Vladimir Cebotari, a declarat că inițiativa vine ca urmare a măsurilor fiscale anunțate zilele trecute de ministrul Finanțelor.
Democraţii au solicitat în mod de urgenţă iniţierea procedurii de demitere din funcţia de ministru al Finanţelor, Natalia Gavriliţa, ca urmare a intenţiilor ministrului de a anula tichetele de masă, de a elimina scutirile personale pentru cetăţenii cu venituri lunare de la 20 de mii de lei şi de a majora de la 10% la 20% valoarea TVA aplicată pentru industria HoReCa.
Moțiunea a fost semnată de 21 de deputați din fracțiunea PDM.
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat că documentul va fi examinat la ședința Biroului permanent.
”Era mai logic ca să veniți cu această moțiune după ce ministrul Finanțelor venea în Parlament și prezenta propunerile de modificare a bugetului și a politicii bugetar fiscale. Era logic să lăsați să treacă măcar trei luni de la activitatea ministrului. Dar este dreptul dumneavoastră am luat act”, a declarat președintele Parlamentului.
Natalia Gavrilița a replicat că este gata în orice moment să dea raportul în Parlament pentru activitatea sa şi a Ministerului Finanţelor.
”Cred că ar fi o oportunitate să spun de la tribuna Parlamentului şi să comunic despre toate schemele de corupţie pe care noi le-am găsit odată ce am venit la guvernare şi să explic care este situaţia cu bugetul şi gaura bugetară şi ce eforturi am întreprins ca să ne asigurăm că plătim pensii şi salarii cetăţenilor acestei ţări şi care au fost motivele care au dus la anumite decizii în privinţa politicii fiscale”, a scris Gavrilița pe pagina sa de socializare.
Moţiunea simplă se supune dezbaterii fiind însoţită de avizul comisiei permanente de profil. Avizarea se va face în termen de până la 7 zile lucrătoare de la data depunerii moţiunii. Moţiunile simple se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.