CHIȘINĂU, 22 iul – Sputnik. Procuratura Generală a infirmat declarațiile ministrului de Interne, Andrei Năstase, cu privire la tăinuirea unor solicitări venite de la organele de drept din Elveţia, precum şi tergiversarea răspunsului din partea Procuraturii către partea elvețiană.
Procuratura a venit cu mai multe precizări în cadrul unui comunicat de presă.
Instituția informează că, pe data de 3 iunie 2019, a recepţionat, prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, o scrisoare prin care autorităţile elveţiene informau, sub clauza expresă a păstrării confidenţialităţii, că ar deţine informaţii referitor la unele tranzacţii suspecte în care ar fi implicate unele persoane publice din Republica Moldova şi oameni de afaceri, solicitând procurorilor să comunice instituţiilor de drept din Elveţia dacă au nevoie de mai multe informaţii pentru a le investiga. A doua zi, Procuratura Generală a Republicii Moldova le-a răspuns autorităţilor din Elveţia că este gata să coopereze la investigarea acestor tranzacţii.
Ulterior, pe 18 iunie curent, Procuratura Generală a recepţionat a doua scrisoare de la organele de drept din Elveţia, prin care au fost prezentate unele informaţii suplimentare.
Procuratura Generală a expediat neîntârziat respectiva informaţie Procuraturii Anticorupție, fiind dispusă începerea acţiunilor pe marginea acestui demers.
Procuratura Anticorupţie a autorizat la judecătorul de instrucţie ridicarea informaţiei bancare de la instituţiile financiare din Elveţia, a pregătit cererea de comisie rogatorie către autorităţile de drept din Elveţia, iar la această etapă toate documentele sunt în proces de traducere.
Imediat ce vor fi traduse, setul de acte va fi expediat autorităţilor elveţiene, conform demersului şi cu respectarea termenului în care au fost solicitate de către autorităţile competente ale Elveţiei, subliniază Procuratura.
Amintim că vicepremierul Andrei Năstase, ministrul Afacerilor Interne, a solicitat astăzi în cadrul unui briefing de presă „demararea imediată a unei anchete interne și penale în cadrul Procuraturii Generale” pentru tăinuirea unor documente și „intentarea imediată a cauzei penale privind uzurparea puterii în stat, solicitarea Parlamentului de ridicare a imunității procesuale a lui Plahotniuc, Șor și alții și anunțarea acestora în căutare internațională”.