Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Guvernatorul BNM, despre suma prejudiciului recuperat din frauda bancară

© Sputnik / Rodion ProcaBanca de economii
Banca de economii - Sputnik Moldova
Abonare
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a fost întrebat astăzi în timpul audierilor în comisia parlamentară economie, buget și finanțe despre suma recuperată din frauda bancară. Iată ce a răspuns guvernatorul.

CHIȘINĂU, 17 iul – Sputnik. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a declarat astăzi în timpul audierilor în comisia parlamentară economie, buget și finanțe că la moment din frauda bancară au fost rambursate 2,274 de miliarde de lei.

”Acestea sunt credite de urgență. Ceea ce a plecat peste hotare de acolo nu s-a adus nimic. Parțial vine din rambursarea creditelor vechi, parțial din lichidarea activelor băncii. Din activele care au fost scoase în afara țării în alte jurisdicții, de acolo încă nu s-a adus nimic”, a precizat guvernatorul.

Totodată, Armașu a declarat că în baza deciziilor de judecată s-au luat din bunurile care le aparțin persoanelor condamnate în dosarul fraudei bancare.

”S-au luat banii drept compensare pentru acea fraudă”, a menționat Armașu.

Octavian Armașu la Forumul Investiţional Chișinău - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Guvernatorul BNM despre spargerea de la MAIB: Banca trebuie să-și asume riscurile

La rândul său, președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Victor Munteanu, a declarat că de fapt nu a fost recuperat niciun ban din suma fraudată.

”Este o recuperare zero. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni a fost o restabilire a legalității în cadrul sistemului financiar”, a declarat Munteanu.

Grupul de urmărire penală, care desfăşoară ancheta în dosarele fraudei bancare, va fi extins. Decizia a fost luată de către Procurorul General interimar după evaluările făcute pe marginea evoluţiei investigaţiilor, dar şi în urma unor discuţii purtate cu partenerii de dezvoltare.

Prin urmare, pe lângă procurorii anticorupţie, reprezentanţii Agenţiei de recuperare a bunurilor infracţionale şi Serviciului prevenirea şi combaterea spălării banilor, la grupul de urmărire penală se vor alătura ofiţeri de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, experţi judiciari şi experţi contabili ai Băncii Naţionale şi Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. Membrii grupului urmează să fie înlăturaţi de la alte activităţi, specifice funcţiei, pentru a se concentra asupra investigaţiilor în dosarele fraudei.

Totodată, în vederea impulsionării recuperării bunurilor delapidate, s-a dispus iniţierea, în comun cu EUROJUST, a unei Echipe Comune de Investigații, în vederea obținerii operative a documentelor și a altor probe, în privința persoanelor implicate în frauda bancară, necesare pentru finalizarea anchetei și remiterii dosarului în instanța de judecată, atât pe teritoriul Republicii Moldova cât și pe teritoriul altor state.

Dosar - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Raportul Kroll 2 va fi dat publicității: Iată și unele nume

Procuratura Generală a declarat în ajun că grupul de urmărire penală în dosarele fraudei bancare va fi extins. Procurorii vor coopera inclusiv cu experţi ai partenerilor de dezvoltare, de la care au solicitat asistenţă, pentru repatrierea mijloacelor financiare litigioase aflate peste hotare.

În vederea stabilirii tuturor circumstanţelor legate de frauda bancară, au fost expediate cereri de comisii rogatorii internaționale în Federaţia Rusă, Letonia, Italia, SUA, Franța, Austria, Cehia, Cipru,  Elveţia, Estonia, Liechtenstein şi Monaco, prin care s-a solicitat ridicarea rulajelor bancare, audiere de persoane, ridicare de documente confirmative a tranzacțiilor efectuate.

Au fost executate în total 6 cereri de comisie rogatorie, executate parțial 5 cereri de comisie rogatorie și neexecutate 9 cereri de comisie rogatorie.

Prin intermediul Direcției cooperare internațională a Procuraturii Generale se va solicita accelerarea executării cererilor de comisie rogatorie adresate altor state care deocamdată nu au oferit un răspuns.

Drept reper pentru valorile care sunt urmărite pentru recuperare este suma de 13,34 de miliarde lei, ceea ce reprezintă valoarea hârtiilor de valoare de stat, emise în vederea acoperirii creditelor de urgență, acordate de BNM, în favoarea Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank.

La etapa actuală, numărul cauzelor penale privind faptele infracționale de prejudiciere a „Băncii de Economii”, „Băncii Sociale” şi „Unibank”, care s-a aflat sau se mai află în gestiunea grupurilor de urmărire penală, este estimat la 197 de cauze penale. Numărul total de cauze penale, pornite sau aflate în gestiune, este în permanentă deviație, pe motiv că  acestea fie sunt conexate într-o singură procedură, fie sunt disjunse, suspendate sau clasate/încetate.

Potrivit Procuraturii, valoarea sechestrelor aplicate este de aproximativ 3 miliarde de lei, iar suma prejudiciului recuperat, la data de 15.06.2019, este de 2,276 de miliarde de lei, dintre care active proprii ale băncilor -1,203 miliarde, iar pe titluri executorii – 1,073 de miliarde de lei.

Fluxul de știri
0