BRUXELLES, 15 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Președintele Erdogan a declarat ieri în cadrul unui interviu acordat pentru Habertürk că livrarea S-400 în Turcia s-ar putea finaliza spre anul 2020, relatează Sputnik în ediția de limbă franceză.
”În total, toată această istorie cu S-400 va fi încheiată până în aprilie 2020. Sper ca partea de muncă privind montajul S-400 să fie gata până la finalul anului, iar totul se va încheia până în aprilie 2020”, a spus Recep Tayyip Erdogan.
Prima încărcătură de rachete antiaeriene rusești S-400 cumpărate de Turcia a fost direcționată la sfârșitul săptămânii trecute spre baza aeriană Murted, în Ankara.
În plus, președintele turc a ținut să sublinieze că NATO ar trebui să se bucure că una din țările Alianței va fi dotată cu o armă atât de puternică.
”Achiziția acestor S-400 va influența puternic NATO care trebuie să fie fericit din această cauză. Dacă NATO are trei sau cinci state puternice, Turcia este unul dintre ele. Iar, în regiunea noastră, Turcia este sprijinul cel mai puternic al NATO. Ea este de asemenea una din cele doua sau trei țări, după Statele Unite, care își plătesc meticulos cheltuielile. Și dacă o țară atât de responsabilă precum Turcia, primind S-400 devine și mai puternică în domeniul securității, cine va fi de asemenea mai puternic? Acest lucru va întări și Alianța însăși”, a mai spus Erdogan.
Președintele Turciei declarase anterior că livrarea sistemelor S-400 era ”o problemă rezolvată”. Donald Trump a confirmat în marja Summit-ului G20 că SUA nu vor impune sancțiuni Turciei din cauza achiziției acestor sisteme rusești.
Situația sistemelor S-400
La sfârșitul lui 2017, Ankara a semnat cu Moscova un contract estimat la mai mult de 2,1 miliarde de euro pentru livrarea S-400, prevăzută pentru iulie 2019. Conform ministerului turc al Apărării Naționale, Ankara va începe desfășurarea sistemelor pe teritoriul său din octombrie 2019.
Washington a prevenit Turcia că acest contract încheiat cu Moscova ar putea pune sub semnul întrebării cumpărarea de avioane rapide de vânătoare F-35 de la Lockheed Martin. Totuși, Erdogan a promis în repetate rânduri că țara sa nu va reveni asupra deciziei de a cumpăra S-400.