CHIȘINĂU, 14 iul - Sputnik. Un cetățean al Republicii Moldova a vrut să treacă ilegal frontiera cu România, pe raza punctului de trecere Giurgiulești -Galați, 45 de pietre de chihlimbar. Acestea cântăreau 4 kilograme. Moldoveanul a declarat oamenilor legii din România că le ducea în Turcia ca să le vândă.
Poliţişti de frontieră din România, în timpul desfășurării unei misiuni speciale, au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Șivița – județul Galați, un autoturism marca Chrysler Voyager condus de un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani.
În urma controlului efectuat în mijlocului de transport, polițiştii de frontieră au descoperit, ascunse în zona din spate a autoturismului, 45 de pietre de chihlimbar cu o greutate totală de 4.000 de grame. Bărbatul a declarat că intenționa să transporte pietrele de chihlimbar în Turcia pentru a le vinde.
Întreaga cantitate de chihlimbar, în valoare de 4.000 de lei românești, echivalent a peste 160 de mii de lei moldovenești, au fost ridicate și confiscate, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.