CHIȘINĂU, 13 iul - Sputnik. Oficialii și-au exprimat convingerea că menținerea unei comunicări permanente și transferul continuu al celor mai bune practici democratice de către Statele Unite ale Americii în Republica Moldova imprimă o dinamică ascendentă relațiilor moldo-americane.
Șefa Executivului și-a exprimat recunoștința față de Statele Unite ale Americii pentru sprijinul constant acordat țării noastre și speranța că SUA va fi în continuare alături de Republica Moldova. „Azi, mai mult că niciodată, avem nevoie de sprijinul SUA în lupta împotriva corupției, spălării banilor, contrabandei la nivel regional și monopolurilor. Guvernul actual, spre deosebire de guvernul precedent, are voința politică de a opri toate aceste fărădelegi și scheme ilegale. În acest sens contăm foarte mult pe cooperarea cu Guvernul SUA în domeniul organelor de drept, al luptei cu corupția și în sectorul justiției”, a declarat Prim-ministrul Maia Sandu.
La rândul său, Subsecretarul de Stat al SUA, David Hale, a apreciat eforturile Guvernului în realizarea reformelor, beneficiile cărora vor fi resimțite în mod direct de cetățeni. David Hale a reconfirmat sprijinul SUA pentru realizarea programelor de modernizare a Republicii Moldova.