Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cine asigură securitatea „Moldova Agroindbank”: Noi detalii despre spargere și păgubiți

© Sputnik / Evgheni PanasencoАгроиндбанк Молдова
Агроиндбанк Молдова - Sputnik Moldova
Abonare
„Moldova Agroindbank” a precizat cine asigură securitatea instituției: inclusiv „Pază de Stat”. Ce sisteme moderne de securitate adoptă băncile și după câte bariere de protecție se află casetele de valori.

CHIȘINĂU, 11 iul – Sputnik, Eleonora Lisnic. „Moldova Agroindbank” (MAIB) a precizat că serviciile de securitate îi sunt prestate de compania „Media Security”, pe care o prezintă drept „cea mai mare companie de securitate din Republica Moldova, cu o experienţă de peste 25 de ani”.

casă de schimb valutar lei - Sputnik Moldova
Șapte sfaturi de la foști hoți despre cum să-ți ferești casa de jaf

„Media Security” deserveşte peste 7.000 de clienţi, inclusiv primele patru bănci din Republica Moldova, mernționează MAIB.

Totodată, „Moldova Agroindbank” a informat că mai contractează și serviciile Întreprinderii „Pază de Stat” pentru asigurarea securităţii anumitor obiective.

Ministerul de Interne i-a reproșat băncii că era slab protejată

La începutul săptămânii, Ministerul Afacerilor de Interne (MAI) declara, într-un comunicat de presă, că la filiala „Moldova Agroindbank” din Sectorul Buiucani, la care a fost dată spargerea în noaptea spre 6 iulie, „nu au fost luate toate măsurile de securitate necesare în vederea prevenirii unor asemenea fapte”. 

Banca ar fi manifestat, în opinia MAI, „absenţă totală a unei preocupări (...) pentru implementarea standardelor de siguranţă în sistemul financiar bancar”.

„Moldova Agroindbank” a replicat că „dispune de unul dintre cele mai complexe sisteme de securitate”, iar compania care-i asigură paza este licențiată de MAI. „Standardele şi cerinţele de securitate au fost integral respectate, fapt cunoscut şi de organele de drept”, a subliniat banca.

MAIB a precizat că hoții au deconectat sediul filialei de la Buiucani „de la reţeaua electrică, distrugând sistemul de alarmă şi deteriorând o parte din camerele video”.

Trei bariere de securitate și raze laser pentru cutiile de valori

Un expert în securitate a declarat pentru Sputnik, sub acoperirea anonimatului, că în cazul MAIB „hoții au fost deștepti”. Potrivit sursei, sistemele moderne de securitate pentru bănci includ și raze laser. Asemenea sisteme ar garanta declanșarea alarmei chiar dacă energia electrică ar fi deconectată. 

Conținutul casetelor de valori este protejat de trei bariere monitorizate și securizate: de la intrarea în bancă, de la intrarea în zona tezaurului (a încăperii cu casetele de valori) și, nemijlocit, de la ușa încăperii în care se află cutiile de valori.

Numărul clienților păgubiți a crescut, banca le-a promis compensații

MAIB a precizat că hoții au furat conținutul a 81 de cutii de valori și că 41 de persoane s-au declarat păgubite până în data de 10 iulie.

Consiliul „Moldova Agroindbank” a decis să le acorde clienților păgubiți sume de până la 500 de mii de lei (echivalentul a 25 de mii de euro). Persoanele păgubite pot depune cererile în intervalul 11 iulie-1 septembrie.

Moldova-Agroindbank - Sputnik Moldova
Societate
Păgubiții de la Moldova Agroindbank: Am fost anunțați prin SMS că ni s-au furat bunurile

Decizia de a-i despăgubi pe titularii casetelor de siguranță a fost prezentată de bancă drept una „fără precedent” și „luată în pofida prevederilor contractuale şi a practicilor naţionale şi regionale bancare”.

„Moldova Agroindbank” este cea mai mare bancă din Republica Moldova, în total funcționând 11 bănci licențiate.  

Un milion de lei pentru cei care ajută la prinderea hoților

MAIB a anunțat o recompensă de un milion de lei (echivalentul a 50 de mii de euro) pentru cei care vor oferi informații ce vor ajuta la identificarea și reținerea celor trei hoți care au dat spargerea în noapte spre 6 iulie.

„Recompensa va fi acordată doar după reţinerea infractorilor şi confirmarea de către organele de anchetă a faptului că informaţia în cauză a contribuit la reţinerea persoanelor vinovate”, a precizat „Moldova Agroindbank”.

Pe faptul furtului de la bancă a fost deschis un dosar penal în baza articolului 186, alineat 5 din Codul Penal: „Furt în proporții deosebit de mari”, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 7 până la 12 ani de închisoare.

MAIB: Infractorii au avut un scenariu sofisticat

Din primele cercetări, „rezultă că fapta a fost plănuită cu mult timp înainte de comiterea acesteia”, a comunicat MAI.

Hoții au pătruns în incinta băncii „prin tăierea gratiilor de la geam și forțarea acestora, precum și prin deteriorarea lacătului” de la camera specială de păstrare, după care, prin forțarea lacătelor, au sustras din conținutul casetelor de siguranță bani și alte bunuri, potrivit Poliției.

MAIB a precizat că „infractorii au întreprins paşi consecutivi pentru a distruge totalmente sistemul de supraveghere pază şi video, precum şi alte metode care ar împiedica stabilirea infractorilor pe urme fierbinţi”.

„În vederea asigurării secretului anchetei, schema nu poate fi dezvăluită în totalitate. La momentul actual, putem menţiona doar că infractorii au acţionat după un scenariu sofisticat pregătit din timp de o manieră foarte minuţioasă”, a informat pe site-ul său „Moldova Agroindbank”.

Și surse polițienești neoficiale au declarat pentru presă că hoții erau persoane „bine pregătite”.

Fluxul de știri
0