CHIȘINĂU, 8 iul – Sputnik. Mai mulți oameni au venit astăzi la sediul central al MAIB pentru a afla detalii despre soarta bunurilor lor păstrate în casetele furate de la filiala Buiucani. Păgubiții au stat jumătate de zi la sediul băncii. Potrivit acestora, reprezentanții băncii au discutat cu ei mai puțin de 10 minute și nu au oferit niciun răspuns clar.
„Aici ne-am adunat doar o mică parte din cei prejudiciați - 31 de persoane. Suntem vreo 85 și majoritatea am muncit peste hotare. Am venit pentru un răspuns, pentru a vedea dacă ni se întoarce ceea ce ni s-a furat. Nu am primit niciun răspuns exact. Stăm aici de dimineață și ne-au întrebat încă o dată ce sume sau bunuri aveam în casete”, a spus unul dintre cei care au fost păgubiți.
Unei persoane i s-a făcut rău și a fost nevoie să fie luată cu ambulanța. Aceasta pare să fi avut probleme cardiace.
„Nu vrem nimic în plus, eu sunt deja la pensie și am agonisit pentru că am vrut să-mi asigur bătrânețea. Vom sta aici până la sfârșit”, a adăugat o femeie.
Un alt bărbat prejudiciat a spus că administrația dă vina pe neglijența pazei filialei.
„Toți am fost anunțat printr-un sms. Nici măcar nu ne-au telefonat. Ne-au scris că a avut loc o pătrundere în bancă, acces la casete și că totul se va rezolva. Am sărit, ne-am dus la filială, unde ne-au trimis la Inspectoratul de Poliție Buiucani, am scris declarații, au ieșit reprezentanții de la bancă și iarăși ne-au spus numai că totul se va rezolva, fără să ne spună dacă ni se va întoarce ceva” a mai adăugat o victimă.
„Nici prin vis nu ne-am imaginat că așa o bancă solidă să aibă o atitudine atât de neserioasă, chiar și față de angajați. Banca nu a dat alarma. O săptămână nu a fost lumină. Periodic se stingea lumina. Ne gândim că a fost o acțiune premeditată”, au mai adăugat aceștia.
Amintim că trei hoți cu cagule pe față au intrat în filiala băncii MAIB din sectorul Buiucani. Făptașii au pătruns în incinta băncii „prin tăierea gratiilor de la geam și forțarea acestora, precum și prin deteriorarea lacătului” de la camera specială de păstrare, după care, prin forțarea lacătelor, au sustras din conținutul casetelor individuale bani și alte bunuri. Reprezentanții băncii Moldova ”Agroindbank" precizează că hoții au deconectat clădirea „de la reţeaua electrică, distrugând sistemul de alarmă şi deteriorând o parte din camerele video”.