CHIȘINĂU, 4 iul - Sputnik. Estorca bani de la cetăţeni, pentru permise de conducere. O femeie din Capitală este cercetată penal pentru trafic de influenţă. În dimineața zilei de miercuri, femeia a fost reținută pentru 72 de ore de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.
Potrivit poliției, aceasta se prezenta drept angajată a MAI.
”Aceasta se prezenta drept angajată al Ministerului Afacerilor Interne şi pretindea sume de bani de până la 12 mii de lei, de la cetăţeni, sub pretextul ca îi poate ajuta să obţină mai uşor permisul de conducere”, anunță Poliția printr-un comunicat.
Potrivit denunţătorilor, femeia susţinea că ar avea influenţă asupra membrilor secţiei calificare a conducatorilor auto Chişinău, din cadrul ÎS ”CRIS Registru” și că-i poate determina să fie favorizaţi la probele teoretice şi practice, pentru eliberarea permisului de conducere de categoriile ”B”.
Șoferii care vor face asta vor rămâne fără permis de conducere
Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru traficul de influenţă. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 10 mii de unități convenționale.