CHIȘINĂU, 4 iul – Sputnik. Ministerul Justiției anunță concurs pentru postul de director și director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
Concursul pentru funcțiile publice cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor este deschis până pe 26 iulie 2019.
Potrivit Ministerului Justiției, concursul constă în desfășurarea succesivă a următoarelor probe:
- proba scrisă;
- interviul;
- prezentarea în cadrul interviului a planului de dezvoltare strategică al instituției/subdiviziunii.
La concurs se admit numai candidații care întrunesc condițiile de bază, cerințele specifice ale concursului, ale căror dosare de participare la concurs sunt complete și întocmite corespunzător.
Nota de promovare a fiecărei probe de concurs este 6 sau una superioară acesteia. Candidatul, care a obținut cea mai mare notă finală, se consideră învingător al concursului.
Toate probele vor avea loc la sediul Ministerului Justiției. Informația privind data, ora și locul desfășurării probelor va fi afișată suplimentar pe pagina Ministerului Justiției.
Sistemul penitenciar al Republicii Moldova administrează 17 instituţii penitenciare. Cinci instituţii penitenciare au statut de izolator de urmărire penală, un penitenciar este destinat detenţiei minorilor, o instituţie penitenciară este destinată detenţiei condamnatelor de gen feminin, existând şi un penitenciar cu statut de spital în care sunt trataţi deţinuţii. Cel mai mare număr de deţinuţi este concentrat în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău.