Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Peste 240 de mii de utilizatori de telefonie mobilă și-au schimbat operatorul

© Sputnik / Rodion ProcaTelefon mobil
Telefon mobil - Sputnik Moldova
Abonare
În timp de șase ani, în Republica Moldova au fost efectuate circa 242 mii de portări a numerelor de telefon.

CHIȘINĂU, 3 iul – Sputnik. Din iulie 2013, când în Republica Moldova a fost lansată portabilitatea numerelor de telefon, și până în prezent, interesul utilizatorilor serviciilor de telefonie pentru respectivul serviciu a crescut de la an la an, numărul acestora în anul 2019 constituind peste 241,9 mii.

Телефон, telefon, phone - Sputnik Moldova
Din 15 mai, se ieftinesc apelurile telefonice în țările UE

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), cei mai interesați în a-și schimba furnizorul, păstrându-și în același timp numărul de telefon, sunt utilizatorii serviciului de telefonie mobilă, care au însumat 223,8 mii, ceea ce constituie circa 92,5% din numărul total de portări, iar numărul utilizatorilor de telefonie fixă, care au beneficiat de acest serviciu, a totalizat 18,9 mii, constituind 7,5% din total.

În şase luni ale anului curent au fost portate peste 24,7 mii de numere de telefonie mobilă și 687 de numere de telefonie fixă. Datele ANRCETI arată că, media lunară de portări a numerelor de telefonie mobilă, în prima jumătate a anului curent, a constituit 4,1 mii, iar media lunară a numerelor de telefonie fixă, portate în această perioadă, a fost de 113.

Din numărul total de numere de telefonie mobilă portate în perioada iulie 2013 – iulie 2019, cele mai multe – peste 98,6 mii - a primit în reţeaua sa SA „Moldcell”. În reţeaua SA „Orange Moldova” au fost portate peste 46,8 mii de numere, iar în reţeaua SA „Moldtelecom (Unite)” – peste 35,5 mii. În aceeași perioadă, totalul numerelor de telefonie fixă au fost portate în reţelele a patru furnizori. Cele mai multe numere au fost portate în reţelele fixe ale SRL ”StarNet Soluții” (7198 numere) și SA „Orange Moldova” (3687 numere).

Conform reglementărilor emise de ANRCETI, orice utilizator de telefonie poate beneficia de portarea numărului de telefon în maximum cinci zile lucrătoare de la depunerea cererii respective la furnizorul pe care l-a ales. Portarea numerelor și activarea ulterioară a acestora sunt executate într-un termen cât mai scurt. Legea comunicațiilor electronice stabilește că pierderea serviciului în timpul portării nu poate depăși o zi lucrătoare.

Fluxul de știri
0