CHIȘINĂU, 2 iul – Sputnik. La Ceadâr-Lunga s-au înregistrat astăzi 35,8 grade Celsius la umbră către ora 17:00, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Este cea mai înaltă temperatură a aerului înregistrată marți, 2 iulie, pe teritoriul Republicii Moldova.
Pe locul doi, cu maxime de 35,4 grade Celsius la ora 17:00, s-au situat alte două localități din sud – Comrat și Ștefan Vodă.
Arșița a fost mare și la Cahul, Leova și Bălțata, unde mercurul din termometre a trecut de 34 de grade la umbră. Miercuri, 3 iulie, în sud sunt posibile ploi.
La Chișinău erau 33,8 grade la ora 17:00, cerul era parțial acoperit de nori, iar vântul care sufla cu o viteză de 4 metri pe secundă făcea zăpușeala un pic mai suportabilă. La soare, termometrele indicau 40-45 de grade Celsius.
De o zi răcoroasă au avut parte locuitorii din nord, unde la ora 17:00 se înregistrau: 24 de grade la Briceni, 23 de grade la Bălți, 21 de grade la Soroca.
În localitatea Larga, din raionul Briceni, a plouat cu grindină. Oamenii au scris pe rețelele de socializare că grindina avea mărimea unui ou de prepeliță. Șuvoiul de câteva minute a distrus culturile agricole, a deteriorat porțiuni de asfalt și pereții unor case.
Pentru miercuri, 3 iulie, meteorologii anunță maxime termice de 28-30 de grade Celsius și ploi în sudul republicii. Iată prognoza meteo pentru următoarele 7 zile: