Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Util: Cum obții despăgubiri dacă zborul tău a întârziat sau a fost anulat

© Sputnik / Miroslav RotariCecilia Gordilă
Cecilia Gordilă - Sputnik Moldova
Abonare
Pentru că suntem în perioada estivală, tot mai mulți cetățeni pleacă la odihnă peste hotare. Adesea aceștia aleg să călătorească cu avionul, motiv pentru care ar trebui să fie informați și pregătiți să facă față unor eventuale probleme și să-și apere drepturile în cazul unor încălcări din partea companiilor aeriene.
Sfaturi utile: Cum obții despăgubiri dacă zborul tău a întârziat sau a fost anulat

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", reprezentanta Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Cecilia Gordilă, a explicat cum trebuie să procedăm în situația în care zborul este anulat sau a întârziat considerabil. Care sunt drepturile pasagerilor și cum pot obține despăgubiri?

Potrivit Ceciliei Gordilă, dacă zborul a fost anulat atunci aveți dreptul să fiți informați despre anulare, să vi se ofere explicații privind posibilitățile de transport alternative, să vi se ofere asistență de către operatorul aerian și redirecționarea deplasării cu un zbor alternativ și să primiți o compensație din partea acestuia.

În cazul în care există o întârziere mai mare de două ore, aveți dreptul la rambursarea costului biletului.

"Dacă acceptați soluția rambursării, compania aeriană este scutită de obligația de a vă asigura continuarea călătoriei sau de a vă oferi alt tip de asistență. Totuși, în situațiile când zborul a fost anulat din motive excepționale, de exemplu din cauza condițiilor meteo defavorabile, atunci nu puteți cere despăgubiri", a spus Cecilia Gordilă.

Un avion pe pista de decolare a unui aeroport, imagine din arhivă - Sputnik Moldova
Alarmant: Ce se întâmplă cu transportul aerian al Republicii Moldova

Compania aeriană este obligată să vă ofere gratuit: mese şi băuturi răcoritoare direct proporționale cu timpul de așteptare, cazare hotelieră, transport între aeroport şi locul cazării. Totodată, aveți dreptul la două apeluri telefonice gratuite şi de a trimite gratuit mesaje prin telefon sau e-mail.

Potrivit Regulamentului 261/2004 al Parlamentului și Consiliului European, moldovenii care zboară în sau din țările UE, ori în interiorul Uniunii Europene, indiferent de compania aeriană, beneficiază de dreptul la compensare în cazul în care un operator de transport aerian anticipează o posibilă întârziere a unui zbor peste ora de plecare prevăzută.

Astfel, dacă întârzierea este de două ore, pasagerul va primi o compensație de 250 de euro. În cazul întârzierilor de trei ore – despăgubirea se ridică la 400 de euro, iar dacă avionul va decola cu o întârziere de patru ore, atunci clientul va primi o compensație în valoare de 600 de euro, echivalent a aproape 12 mii de lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0