Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

RCA și „Carte Verde” – prețuri liberalizate din 1 iulie: Cât de posibilă este ieftinirea

© Sputnik / Miroslav RotariCarte verde
Carte verde - Sputnik Moldova
Abonare
Procesul de liberalizare a tarifelor pentru polițele de asigurare auto este pe placul companiilor de asigurări ce dețin cele mai bune poziții pe piață. Sputnik i-a întrebat pe asigurători dacă vor modifica prețurile.

CHIȘINĂU, 19 iun – Sputnik, Eleonora Lisnic. Tarifele pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto internă și externă vor fi liberalizate din 1 iulie, conform deciziei anunțate de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).

Aceasta însemnă că prețurile pentru polițele de asigurare Răspundere Civilă Auto (RCA) și „Carte Verde” vor fi stabilite de companiile de asigurări, dar nu de CNPF cum era până acum. Metodologia de stabilire a prețurilor a fost aprobată și publicată pe site-ul autorității de supraveghere.

Polița RCA este o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru autovehicule în interiorul Republicii Moldova, iar „Carte Verde” este corespondentul RCA pentru circulația peste hotare. Scopul acestor polițe este despăgubirea în urma accidentelor auto.

Liberalizare treptată: va exista o primă de referință unică

Liberalizarea tarifelor se va face treptat, pentru a evita disfuncționalitățile pe piață, pentru că CNFP a luat în considerare experiența negativă a unor state europene în domeniu, a precizat pentru Sputnik Lilia Alcază, de la Serviciul de presă al CNPF.

Молдавские леи - Sputnik Moldova
Societate
Din 1 iulie, companiile de asigurări vor stabili singure prețul la RCA și Catre Verde

Ca punct de pornire pentru calcularea prețului polițelor de către asigurători vor servi datele statistice agregate per piață – CNFP a propus calcularea unei prime de referință unică.

Din 1 februarie 2019, polița RCA costă aproximativ 650 de lei, dar prețul poate varia în funcție de localitatea în care este înregistrat autovehiculul. Polița „Carte Verde”, în funcție de zona externă în care va circula vehiculul, costă 33-498 de euro.

Ce spun reprezentanții companiilor de asigurări

În Republica Moldova activează 14 companii de asigurări, nouă dintre care deţin dreptul de a emite poliţe „Carte Verde”.

Șoferii s-ar bucura să audă că, după liberalizare, prețurile celor două polițe vor fi mai mici. Deocamdată însă companiile de asigurări nu planifică ieftinirea lor.

În discuțiile avute cu reporterul Sputnik Moldova, reprezentanți ai celor mai mari companii de asigurări au spus că rămâne de văzut cum se vor aranja lucrurile, dar că daunele ce trebuie plătite în baza celor două polite sunt mari și ieftinirea ar fi nerentabilă pentru asigurători.   

Mai mult, unii interlocutori au admis că tarifele pot crește pe viitor cu 10-15%.  

„O poliță solidă costă mult”

„Dacă unele companii vor păstra prețurile actuale sau le vor reduce, în scurt timp se va reveni la practica stabilirii prețurilor la aceste polițe de către CNPF sau va fi o înțelegere între companii să păstreze nivelul mediu”, a comentat reprezentantul unei cunoscute companii de asigurări.

Люди в городе - Sputnik Moldova
Moldovenii, total nepregătiți de criză: Greșeala enormă pe care o facem cu toții

„Despre politica prețurilor la compania noastră pot să vă spun că este de partea cetățeanului responsabil, care înțelege că o poliță de acoperire solidă costă mai mult. A mai rămas puțin timp până în iulie și vom vedea cum vor evolua lucrurile. Cu regret, piața asigurărilor la noi nu este atât de mare și pe viitor fiecare cetățean ar putea procura, personal și online, polițele RCA și „Carte Verde”, așa cum se practică deja de mult timp în alte țări”, a adăugat reprezentantul companiei de asigurări.

În opinia unei persoane din conducerea altei importante companii de asigurări, dacă unii asigurători puternici ar ieftini polițele, companiile mai mici ar da faliment și ne-am pomeni cu un monopol pe piața asigurărilor.   

Contractele de asigurare de răspundere civilă auto au avut o pondere de 77% din total în primul trimestru al anului 2019. Aceasta denotă că, la fel ca în anii precedenți, moldovenii își asigură în primul rând mașinile.  

Fluxul de știri
0