CHIȘINĂU, 17 iun – Sputnik. Deocamdată nu există nici o informație cu privire la pregătirea unei întrevederi dintre președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și premierul Marii Britanii, Theresa May, în cadrul summitului G20, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al liderului rus, transmite RIA Novosti.
Anterior, ziarul „Guardian” a comunicat că Londra și Moscova examinează posibilitatea unei întrevederii dintre May și Putin la summitul G20 de la Osaka.
„Deocamdată nu există nici o informație în acest sens, și eu nu pot să comentez acest lucru. Cunoașteți că președintele a avut întrevederi cu reprezentantul mediului de afaceri britanic și, la aceste întrevederi, a fost vorba într-adevăr de absurditatea situației când relațiile noastre sunt atât de restrâns. Principalul este că acest lucru contravine intereselor mediului de afaceri atât rus, cât și britanic. Într-adevăr, au existat astfel de discuții, însă nu pot spune nimic concret referitor la o eventuală întrevedere”, a spus Peskov pentru jurnaliști.